Vremuri...

                                                                                       
Ma intorc dupa o vreme buna de inactivitate. Nu am fost plecat, nu am avut ceva mai bun de facut, pur si simplu am stat si mi-am amintit cat de bine era cand nu trebuia sa imi fac griji de nimic altceva decat ce desene sunt la televizor si sa ma gandesc ce jocuri cretine as mai putea juca sa imi omor timpul. Ma uit la copii din ziua de azi si imi vine sa plang, generatiile pot sa spun ca "de-genereaza" acum copii sunt suparati pe viata, in loc sa viseze sa fie super-eroi, astronauti sau dinozauri, ei viseaza sa fie extraterestrii sau monstrii si in cele din urma trec si peste asta si evolueaza in specimene extraordinare de cocalari si pitipoance. In loc sa se joace cu cartile de joc isi arunca cu pietrii in cap unul altuia si cand ii intrebi de vorba incep sa urle sau sa alerge de nebuni. Nu ma mira asta, dar ma doare sa ma gandesc  la faptul ca un prezent distrus nu prevesteste altceva decat un viitor si mai rau. Ce nu as da sa imi retraiesc primii 15 ani din viata... Dar nu in vremurile astea, sunt curios totusi oare as ajunge la fel ca si pruncii astia morocanosi? Tin minte ca in copilarie, nimic nu ma speria mai mult decat Chucky papusa ucigasa, acum am ajuns sa dau peste Chucky zilnic, fie ca e copilul vecinului, sau al unui necunoscut pe strada, nu mai observ inocenta pe care ar trebui sa o aiba copii la varsta aia, chiar imi pare rau de ei. Sunt parinti care isi aduc copii pe lume doar pentru ca si prietenii lor au un copil si se lauda cu el tot timpul si, vezi doamne, ii face in ciuda. Ce comportament de oameni cretini, ei nu se gandesc cu ce trebuie sa se confrunte copilul respectiv cand creste. Te astepti ca un patron de bar sa aiba grija ca sa nu ajunga copii lui alcoolici. Slabe sanse, dimpotriva, du-te tata la bar, ia colegii cu tine si beti gratis, da-te mare ca tatal tau are bar . Ce o sa se aleaga de copii astia cand o sa fie pe cont propriu nu vreau sa stiu, e prea trist. E pacat de faptul ca un nou nascut e fraged, poate fii modelat, poate sa ajunga un geniu, un revolutionar, cineva cunoscut care sa lase in urma mai mult decat niste oase intr-o groapa, asta ma doare cel mai mult. Mie unul imi plac copii, nu sunt pedofil, dar sincer mi-ar placea sa fiu tata, sa stiu ca am pe cineva care merita sa fie protejat de ce il inconjoara. Asta e, daca e sa se intample o sa vina de la sine, dar nu pot sa ajuti alti copii daca parintii se impotrivesc si le distrug mintile de mici. Nimeni nu cred ca mai poate. In fine, nu strica niciodata sa speram, dupa cum se spune, speranta moare ultima. Deci poate ca e bine sa ne mai gandim inainte sa spunem adio la timp si la zile una dupa alta pentru ca sansele in viata nu asteapta pentru nimeni, iar pentru copii astia nimeni nu le va creea un viitor daca toti stau cu mainile in san si se uita cum devin din ce in ce mai neputinciosi.